Cum explicăm dragostea în limbajul copiilor? Cum înțelege copilul tău că îl iubești? Cum trebuie să gestionăm răsfățul celor mici? Răspunsul la aceste întrebări îl găsești aici

Tot ce încercăm să împlinim, ca părinţi, cu privire la copiii noştri depinde foarte mult de felul mai mult sau mai puţin iubitor în care ne comportăm faţă de ei. Dacă nu se vor simţi iubiţi de noi, copiii vor accepta mai greu ghidările noastre părinteşti. Dar dacă se vor simţi acceptaţi şi preţuiţi, vor creşte şansele să înveţe de la noi ceea ce vrem să le comunicăm ca experiență de viaţă.
Probabil că te gândeşti că ei ar trebui să ştie deja că-i iubeşti pentru că le asiguri toate cele necesare ori măcar îţi dai silinţa să primească tot ce au nevoie pentru a se dezvolta armonios. La urma urmei, le eşti părinte! Şi totuşi, copiii au nevoie să simtă dragostea ta din punct de vedere emoţional, pentru a şti cu adevărat că sunt iubiţi. Felul în care îi vei ajuta cel mai mult să-ţi simtă dragostea este dacă le-o vei comunica aşa cum o pot înţelege ei cel mai bine, pe limba lor, mai exact. În cartea „Cele 5 limbaje ale iubirii pentru copii“, autorii Gary Chapman şi Ross Campbel ne învaţă cum le putem comunica pruncilor iubirea noastră într-o limbă pe care ei s-o înţeleagă.

În primul rând, este nevoie ca iubirea pe care o vom exprima faţă de copiii noştri, folosind orice limbaj, să fie necondiţionată, pentru a putea fi mai eficace în vieţile lor. Alege să-ţi comunici dragostea pornind de la ceea ce sunt, mai degrabă decât de la ceea ce fac. Fă tot ce-ţi stă în putere să le transmiţi că îi iubeşti, orice ar face.

Apoi, învaţă să iubeşti, folosind orice limbaj. Indiferent care ar fi limbajul pe care-l înţelege copilul tău cu precădere, este important să poţi comunica cu el în toate cele cinci limbaje (fizic, prin atingere; auditiv, prin cuvinte; timp de calitate petrecut împreună; daruri şi slujire), pentru că au nevoie de câte ceva din fiecare, pentru a se dezvolta sănătos din punct de vedere emoţional.
De asemenea, descoperă care este limbajul cel mai important pentru fiecare dintre copiii tăi. Poţi să-ţi dai seama care limbaj este mai aproape de sufletul unui copil observând cum alege să-şi exprime dragostea faţă de tine, observând cum îşi manifestă dragostea faţă de alţi oameni, ascultând ce-ţi cere cel mai des, fiind atent la ceea ce se plâng mai des că nu primesc de la tine şi dându-le să aleagă între două opţiuni (care exprimă fiecare un alt limbaj), pentru a sesiza spre ce opţiune se îndreaptă.

Pornind de la cartea mai sus-amintită, vom menţiona câteva cuvinte referitoare la fiecare tip de exprimare a iubirii şi vom începe cu faptul că îţi poţi comunica iubirea faţă de copilul tău prin atingere. Copiii al căror limbaj principal este atingerea fizică au nevoie de mângâieri, îmbrăţişări de la tine, pentru a se simţi iubiţi. Dăruieşte-le îmbrăţişări din belşug, bate-i cu palma pe umăr ca încurajare, stabiliţi-vă semne convenţionale cu mâinile, ciufuleşte-i părul, luptaţi-vă în joacă şi ţineţi-vă de mâini când ieşiţi la plimbare. Ţine însă minte să nu-i forţezi la vârsta adolescenţei, pentru că la această vârstă se pot simţi jenaţi, dacă părinţii lor îi îmbrăţişează de faţă cu colegii, iar uneori pur şi simplu nu vor să fie atinşi. Dar aminteşte-ţi, de asemenea, că nu vor fi niciodată prea mari pentru a primi o mângâiere afectuoasă.

Ne putem comunica iubirea prin cuvinte. Copiii al căror limbaj principal de iubire este acela al vorbirii au nevoie de încurajări verbale pentru a se simţi iubiţi. Laudă-i sincer şi încurajează-i, vorbindu-le ori scriindu-le. Spune-le des că-i iubeşti. Fii atent să foloseşti un ton blând atunci când vorbeşti cu ei şi cere-ţi scuze dacă ai ţipat. Vorbeşte cu ei despre visurile lor şi încurajează-i să şi le urmeze.

O altă formă de comunicare a iubirii este aceea a timpului de calitate. Copiii al căror limbaj principal de iubire este timpul petrecut împreună au nevoie de atenţie concentrată de la tine, neîmpărţită între alte activităţi. Fă orice sacrificiu e nevoie să faci pentru a-i da fiecăruia timp unu la unu.
Aminteşte-ţi că timpul, ca să fie special, nu e obligatoriu să fie cauzat de un eveniment, ci pur şi simplu să ne bucurăm de momentele de a fi împreună. Poţi să-i dăruieşti copilului tău atenţie nedivizată oriunde aţi fi, chiar şi acasă, în timp ce faceţi treabă prin casă ori când îşi face temele, când mergeţi împreună la cumpărături ori când vizionaţi un film împreună. Timpul de calitate petrecut împreună include priviri iubitoare; împărtăşiţi-vă gândurile şi sentimentele în conversaţii şi citiţi poveşti împreună. Nu uitaţi să vă rugaţi împreună, când puteţi.

O manieră de comunicare a iubirii despre care vorbesc autorii cărţii se referă la servicii de calitate. Copiii al căror limbaj principal de iubire este acesta, se simt apreciaţi atunci când îţi manifeşti grija prin felul în care le oferi mâncare, le pregăteşti hainele ori îi conduci în diverse locuri unde au nevoie. Deşi aceste lucruri sunt necesare în creşterea copiilor, unii părinţi se simt mai degrabă sclavi făcând asta, decât ca manifestându-şi iubirea şi purtarea de grijă pentru copii. Aminteşte-ţi că atunci când demonstrezi copiilor că îi iubești de fapt îi înveţi cum să iubească şi ei la rândul lor pe alţii.

Unii copii înţeleg că sunt iubiţi mai ales când primesc daruri, pentru că văd darurile pe care le oferi ca fiind semne ale iubirii tale faţă de ei. Arată-le copiilor că-ţi pasă de ei în moduri tangibile, dăruindu-le mici atenţii. Ai grijă ca aceste daruri să fie dezinteresate, fără condiţii (şi nici mituiri sau plăţi pentru lucruri pe care le-au făcut sau vrei să le facă). Făcute fără un motiv anume, darurile pot fi de mână sau cumpărate de la magazin şi le poţi dărui atunci când simţi că ar avea nevoie de un asemenea semn de iubire. Dar fii atent şi să nu fie prea des, pentru că atunci îşi vor pierde valoarea şi nu vor mai fi ceva special.

Totuși învață să îți surprinzi copilul prin mici atenții dăruite fără motiv, aminteșteți cât sunt de prețioase cadourile primite de tine fără ocazii speciale.

Pregătește un mesaj special și prinde-l de o jucărie pe care să o pui la locul lui de joacă preferat/dulăpiorul cu pijame/ locul lui din mașina.

• află cum a fost ziua lui prin joaca de-a intrebari si răspunsuri

• spune-i că îți e dor să te joci cu el și propune-i un joc de societate pe care sa îl jucați împreună

• inventați istorii împreună cu cele mai iubite jucării – dinozauri, mașinuțe păpușele, seturi de modelare

• propune-i jocuri prin care să descoperiți lumea

• jocuri de rol folosind seturi de joaca – căsuțe, seturi de instrumente, bucătărie, teatru, cosmetica, parcare, set cale ferata

   

Urania Cremene este interlocutorul perfect pentru a discuta despre copii. Are o experiență de peste 15 ani ca trainer și public speaker. Deține cele mai multe acreditări naționale și internaționale în urma unor formări ca Master Trainer, Coach și Facilitator. A inițiat și dezvoltat primul program de parenting din România, All About Parenting, înregistrând cifre record la numărul de seminarii gratuite, conferințe și workshopuri intensive.

• Dintre toate „bunele’ pe care le oferim copiilor (materiale și nemateriale), dacă ar fi să alegi un top 3, care ar fi acestea?

„În primul rând, iubirea necondiționată. Cred că nimic nu se compară cu sentimentul unui copil că este iubit așa cum este el și că nu trebuie să fie mai înalt, mai inteligent sau mai cuminte ca să primească îmbrățișarea sau validarea mamei. Al doilea bun este o stimă de sine sănătoasă. Aici mă refer la un echilibru între încrederea în sine și respectul pentru sine. Adică să nu se simtă umiliți dacă sunt singurii din clasă care nu au smartphone, ci să rămână pe poziții atunci când sunt arătați cu degetul. Sau, ca adolescenți, să aibă curajul să iasă dintr-un anturaj nesănătos din simplul motiv că știu să aleagă binele pentru ei. Al treilea este motivația interioară. Să ne învățăm copiii să facă cu drag ceea ce fac pentru ei înșiși, nu ca să primească o tabletă de la tata sau laude de la mama. Să învețe pentru ei, nu pentru note și diplome, nu de frica pedepselor sau a amenințărilor. Să fie motivați să învețe pentru viață astfel încât să se descurce oriunde sunt așezați în această lume.”

• Din experiența de până acum din zona de parenting, care au fost cele mai prețioase lecții învățate de părinți de la copii?

  Lecțiile pe care copiii noștri ni le oferă sunt infinite. Dar o să mă opresc la următoarele două:

„Noi, adulții, părem prinși între două lumi: privim cu un ochi în trecut, ancorați în fricile, regretele și oportunitățile care au trecut pe lângă noi și cu un ochi în viitor, când ne proiectăm fericirea pentru mai târziu, când vom slăbi 5 kilograme sau când vom avea propria afacere. În schimb, copiii trăiesc în Prezent. Iar când ne iau obrajii în palme și ne spun: Mami, te iubesc!’ sau ne strigă din cealaltă parte a parcului: Mami, ia uite cum sar în trambulină!’, vocile din capul nostru sunt reduse la tăcere și, pentru câteva secunde, suntem doar Aici și Acum. Iar acesta e cu adevărat un dar prețios.
În al doilea rând, copiii noștri ne ajută să ne retrăim, pentru a doua oară, copilăria. Oare câți părinți nu și-au umplut buzunarele cu pietricele? Oare câți părinți nu și-au murdărit degetele când au pictat cu cei mici? Oare câți părinți nu s-au bucurat când i-au înălțat copilului un zmeu? Copiii ne reamintesc că lucrurile simple contează și ne fac viața mai frumoasă. Iar asta face ca ai noștri copii să devină proprii noștri maeștri de la care învățăm zi de zi.”

Sursa: Interviu Urania Cremene

„Răsfățul copilului e un mit, chiar dacă am auzit și în stânga și în dreapta vreme de generații că cei mici devin răsfățați și manipulatori, deci trebuie tratați cu mai multă autoritate. Ceea ce noi numim „răsfăț” poate însemna două lucruri. Dacă un copil vrea în brațele mamei poate mai des în anumite zile, asta nu e răsfăț, ci nevoia copilului de a cere iubire, siguranță, confort. Și copiii, ca și noi, au unele zile mai grele în care au nevoie de mai multă atenție, așa că o cer, uneori în mod negativ, pentru că nu știu să spună în cuvinte ce îi doare. Apoi, dacă un copil vrea zilnic înghețată, de exemplu, și când nu primește devine „mofturos, răsfățat”, aici este vorba despre niște mecanisme pe care le-a învățat din relația cu părintele lui. De multe ori, părinții pică în capcana permisivității, adică „îi dau lui tot ce nu am avut eu, să nu-i lipsească nimic”. Adică… „îl răsfață” pe copil. Acest lucru duce la probleme, mai târziu: la lipsă de responsabilitate, la lipsa asumării consecințelor faptelor proprii, la lipsa de limite și incapacitatea de a respecta reguli de bază în societate, fie la școală, fie mai încolo. Așa că e la noi să nu transformăm nevoile copiilor, nevoile reale, în răsfăț, ci să le oferim mai degrabă atenția noastră, decât și mai multe jucării sau dulciuri. Și e la noi să punem limite pe care toată familia să le respecte, adică să spunem cu empatie: „Știu că îți place ciocolata. Poți avea atâta ciocolată în fiecare zi, la prânz/ de două ori pe săptămână etc…”, în funcție de cum considerați voi, ca familie. La fel putem face și cu timpul la ecrane, cu numărul de jucării noi pe care le cumpărăm într-o lună, să spunem, sau cu numărul de haine noi sau „de firmă” pe care le primește copilul.”